January's favourites



RO: In ultima vreme nu am mai descoperit aşa produse noi, de fapt nici nu am prea încercat produse noi, deja ştiţi că în ceea ce priveşte produsele de îngrijire mai greu încerc lucruri noi sau încă nu mă pronunţ în privinţa celor mai noi, încă nu şi-au căpătat un loc în postările cu preferatele lunii. Însă, sunt câteva produse care chiar cred că merită menţionate.


1. CHI Silk Infusion

Mda, cred că era inevitabil să nu ajungă Silk Infusion printr-o astfel de postare. V-am zis pe facebook că am început să-l folosesc lună asta şi până acum îmi place foarte mult, nu ştiu dacă mai mult sau mai puţin decât Moroccanoil dar sigur îmi place mult de tot. O singură chestie mă împiedica să mă declar total cucerită de acest ulei de păr: mirosul. Dacă aţi mai citit, are un miros pregnant bărbătesc pe care nu îl sufăr. :(

2. Seventeen Trio no. 63 Summer Passion

Iubesc atât de mult vişiniul din paleta asta şi îmi place atât de mult combinaţia de culori din trio încât m-am machiat în repetate rânduri cu ele. Sunt pigmentate, se întind uşor, se "blend-uiesc" frumos şi cu un primer adecvat (aka TFSI) rezistă de dimineaţa până seara.



3. Shisheido Perfect Rouge RD305 Salon

Oh, rujul acesta de la Shisheido este superb şi l-am tot purtat pe buze luna asta. Îmi place consistenţa, culoarea, rezistenţa, aş fi curioasă să mai văd şi alte rujuri Shisheido, bine, şi alte produse, nu numai rujuri. :D Nu vă dau mai mult detalii pentru că merită să citiţi o postare separată despre el. :P

4. Sigma E25

Mda, nimic nou, dar zău că nu mă pot abţine să n-o menţionez. Pentru că acum am 2 pensule am început să fac machiaje folosind numai E25 şi pe cuvântul meu de cercetaş că-mi place tare mult.

5. OPI Big Apple Red

Nu puteam să nu includ şi această ojă în preferatele lunii, îmi place atât de mult că a fost singură ojă pe care am apucat s-o folosesc de mai multe ori în ultima lună.


Care au fost produsele voastre preferate?


***Click the Read more button for the English version***

EN: Lately there has been a lack of products that deserve a spot in these posts whether because I have been sticking with my usual products and not trying a lot of new ones or because the new ones have not yet earned their spot. Though I do think there are a few products that really deserve to be mentioned and here they are.

1. CHI Silk Infusion

Well this was kind of inevitable, Silk Infusion winding up in one of these posts. :) I have just started to use it this month and I really like it so far though I'm not ready to decide if I like it more than Moroccanoil. One thing prevents me to declare myself totally in love with this product: the scent. If you'd read before, you may know that Silk Infusion has a very manly perfume which I can't stand. :(

2. Seventeen Trio no.63 Summer Passion

I love the burgundy in this palette so much and the color combination is so great that I have been using it often this past months. The eyeshadows are pigmented, they go on great on your eyes, easy to blend and with an appropriate primer they will last all day long.



3. Shisheido Perfect Rouge RD305 Salon

Oh, gosh  this lipstick from Shisheido is divine! I have been wearing it often and I love everything about it: the consistency, the color, the durability. I would definitely like to try other Shisheido lipsticks, and of course not just lipsticks. :D

4. Sigma E25

Well, this is nothing new but I cannot not include it here. And now, because I have 2 E25s I have been using them alone to do my eye makeup and this is simply a great brush.

5. OPI Big Apple Red

I guess this was inevitable as well, I like this nail polish so much and if I am not mistaken, it's the only color I've worn twice this past month.

What were favorite products in January?

Julie

Skincare addict ♥ Lipstick lover ♥ Nail polish hoarder
Email me: sihayasworld(at)gmail(dot)com

13 comments:

  1. Frumoasa tare oja de la OPI.

    ReplyDelete
  2. Nu faci tu un review la rujul ala? ca prea ma tenteaza :))

    ReplyDelete
  3. @Monique ba da, clar. :) Apropo, il purtam pe buze cand ne-am vazut noi Duminica seara. Pup :*

    ReplyDelete
  4. imi plac nuantele din trioul Seventeen! am mai auzit ca CHI are miros barbatesc, nu l-am miros ca sa stiu exact, dar asta ma face sa nu tanjesc dupa el, nu prea imi plac mirosurile barbatesti, prefer ceva feminin si delicat :P. de la Moroccan Oil mai am 2 picaturi dintr-o sticluta din aceea micuta de tot de mostra si ador mirosul!!! pup

    ReplyDelete
  5. Cat de bine arata paletuta Seventeen! Iar oja n-are rost sa mai spun ca o ador :D Sa le folosesti cu placere in continuare!

    ReplyDelete
  6. Eu iubesc mirosul CHI, maybe there's something wrong with me :)
    Paletuta Seventeen o am si eu de vreo 2 ani, bine ca mi-ai amintit de ea, sa o mai scot la folosit!
    Sunt curioasa cum e rujul :)
    Pup.

    Mia

    ReplyDelete
  7. @Milena oh, Moroccanoil are un miros divin, si eu prefer mirosuri mai feminine. :( Pup :*

    ReplyDelete
  8. @Anonymous dar de ce sa fie ceva in neregula cu tine? It's ok, mai stiu cateva iubitoare ale mirosului lui Silk Infusion. :)
    Ma bucur ca ti-am adus aminte de paleta si am sa va arat rujul act de curand. Pup :*

    ReplyDelete
  9. Fardurile Seventeen sunt geniale! Am si eu doua mono-uri si un trio, le iubesc!

    ReplyDelete
  10. Superb trio-ul Seventeen. Si eu tind sa ma machiez cu diverse nuante de visiniu in ultima vreme.

    ReplyDelete
  11. Azi am descoperit blogul tau si mi se pare minunat :)

    Silf infusion e o chestie cu care ma dau fetele la salon de fiecare data si parul este super matasos... ma gandeam si eu sa o cumpar, dar pana acum nu am vazut nicio recenzie pe vreun blog despre acest produs.

    big like pt Opi :) Si eu l-am folosit intr-una acum vreo 2, 3 ani... si banuiesc ca la un moment dat o sa revina pe unghiile mele :)

    ReplyDelete
  12. @MissBodescu mersi pt compliment, ma bucur tare mult ca-ti place si te mai astept aici cu pareri. :)
    Este minunat Silk Infusion, daca o citesti pe Ioana (ioanadumitrache.ro) nu ai cum sa nu-i admiri podoaba capilara, ea ne-a molipsit pe multe sa ne luam Silk Infusion dar nu cred ca are un articol dedicat lui, dar de la ea a pornit nebunia. :D Pup :*

    ReplyDelete

Feel free to tell me your thoughts on the subject here. Did you like it? Did you hate it? I love feedback! :*

Instagram