2 Machiaje de sarbatori: tonuri reci vs calde | Too Faced Chocolate Bon Bons


Nu-mi place sa dau inca din casa dar am sa va dau un pont pentru paleta anului: cea folosita pentru aceste machiaje. Paleta Too Faced Chocolate Bon Bons a fost o prezenta constanta de-a lungul anului, in special atunci cand am vrut sa realizez un machiaj mai special si de foarte mult timp mi-am dorit sa ma joc putin cu ea pentru a va prezenta un machiaj in tonuri reci versus unul in tonuri calde, ambele realizate cu ea. Am profitat de faptul ca ne apropiem de Craciun pentru a va si da putina inspiratie cu cele doua machiaje, unul mai simplu si axat in special pe pregatirea tenului si altul mai intens pentru serile in care vreti ceva mai mult.

DISCRET SI LUMINOS CU ACCENTE RECI



Unul dintre lucrurile pe care imi place sa ma axez oricand, indiferent ca este un machiaj pentru un eveniment sau nu, este un ten luminos cu un aspect cat mai natural, neincarcat. Nu-mi plac fondurile de ten care acopera atat de mult incat nu mai vezi nici urma de piele dupa ce le aplici si prefer sa adopt metoda de spot concealing. Iar primul machiaj e ca o oda iubirii mele pentru un machiaj simplu si curat, clasic, dar cu un accent stralucitor pentru a fi in ton cu sezonul.

Ca baza pentru ambele machiaje am ales unul dintre fondurile mele de ten preferate, Max Factor Skin Luminizer, pentru ca ofera fix lucrurile despre care va scriam mai sus. Nu stiu daca v-am mai spus dar secretul lui pentru a nu incarca tenul si a arata bine pe tot parcursul zilei este sa folosesti o cantitate cat mai mica si sa-l intinzi foarte bine. Eu am aplicat cateva picaturi pe fata cu degetele si apoi l-am intins cu Beautyblender-ul. iar pentru camuflarea cearcanelor am folosit corectorul din paleta PRO Sculpting Make Up For Forever. Pudra am aplicat doar foarte putina, in centrul fruntii, nas, sub ochi si in barbie, restul tenului pastrandu-l luminos, si am folosit-o pe cea pulbere Shiseido Translucent Loose Powder. Sprancenele au fost umplute cu creionul Etude House Drawing Eye Brow 02 Gray Brown iar in obraji am aplicat un strop de culoare si i-am conturat subtil, tot din paleta MUFE. Iar pentru a amplifica luciul in puncte strategice, am aplicat Too Faced Candelight Rosy Glow care da un efect foarte misto.




Machiajul ochilor este cat se poate de simplu si am folosit doar 3 farduri insa m-am folosit de un mic truc menit sa mareasca ochii.
  1. Folosind o pensula de blending pufoasa am conturat pliul cu un fard taupe mat in forma nuantei Pecan Praline.
  2. Cu o pensula de blending mai precisa am revenit in coltul extern al ochiului pentru a da profunzime privirii cu Earl Grey, un gri inchis satinat dar care pare aproape mat la ochi.
  3. Accentul despre care va ziceam este Cafe Au Lait, un bej foarte deschis cu sclipici in naunta sampaniei, un fard excelent si care da o luminozitate aparte privirii motiv pentru care l-am aplicat pe pleoapa dar si in coltul intern.
  4. Trucul despre care va scriam mai sus pentru a da iluzia unor ochi mai mari nu este decat sa aplicati atat pe conjunctiva dar si imediat sub ochi un creion nude iar eu am folosit pentru asta Anastasia Beverly Hills Matte Highlighter (care cred ca este discontinued dar un inlocuitor ar fi PRO Pencil sau Highlight Duo Pencil).
  5. Imediat sub creion am trasat o noua linie a genelor inferioare folosind Pecan Praline si estompand culoarea dupa care am revenit cu o pensula unghiulara si cu Earl Grey.
  6. Fiind un look clasic m-am gandit ca ar merge de minune si o codita de tus pe care nu am ridicat-o ci am tras-o cat mai drept pentru a obtine un efect de alungire. Alegerea nu putea fi alta decat Physician's Formula 2-in-1 Eye Booster pentru ca-mi usureaza mult aplicarea si pentru ca rezista excelent chiar si pe pleoape cazute.
  7. Am aplicat rimel, Givenchy Noir Couture Volume Mascara (care imi aminteam ca arata mai dramatic), iar pe genele inferioare am avut grija sa aplic doar pe varfuri pentru a mentine iluzia de ochi mai mari.

That glow!

La sfarsit am aplicat rujul si am inceput cu Inglot #229, pentru ca nimic nu merge mai bine cu un machiaj clasic ca niste buze rosii. Apoi m-am gandit si la o optiune mai indrazneata pentru cele carora nu le surade ideea de rosu pe buze de sarbatori si am mers pe niste culori mai inchise si vampy creand un degrade. In colturile externe am aplica NYX Liquid Suede in nuanta Oh, put it on, un mov aproape negru iar in centru am aplicat o veche pasiune a mea, Melkior Deep Love. Mie imi place foarte mult sa pun in evidenta niste buze inchise fix cu un machiaj nu foarte evident pe restul fetei si de aceea mi-a fugit imediat gandul la o astfel de optiune.


SMOKEY IN TONURI CALDE



Pentru a doua varianta am ales tonuri calde de maro si auriu, practic culorile mele preferate din paleta Chocolate Bon Bons si cele dupa care intind cel mai des pensula iar de aceasta data am incercat tehnica "spotlight placement" pentru a evidentia mai mult ochii. Asta presupune aplicarea unei culori deschise fix in centrul pleoapei, atat sus cat si sub ochi, pentru a capta lumina exact in dreptul irisului. Ce-i drept, pentru o pleoapa cazuta ca a mea, nu arata chiar atat de spectaculos pentru ca mare parte din culoare nu se vede, dar tot mi-a placut rezultatul si daca voi nu aveti pleoapa cazuta sau chiar daca e cazuta, daca se vede ceva mai mult din pleoapa, se va vedea foarte frumos.

Baza a fost aceeasi, fondul de ten Max Factor Skin Luminizer si corectorul din paleta MUFE, dar pentru ca am vrut sa fie un machiaj mai intens, de seara, am conturat mai intens pometii folosind intai nuanta cremoasa de conturare din paleta dupa care am revenit cu o nuanta adecvata din paleta Sephora 101 Contourging Palette. Si tot din paleta Sephora am folosit pudra bej deschis pentru a fixa corectorul sub ochi iar pentru restul fetei am folosit aceeasi pudra pulbere Shiseido. Pentru blush am ales Too Faced Sweethearts Pink Bellini pentru a ramane in familia cromatica de nuante calde dar si pentru ca am vrut mult luciu pe pometi. Iar dupa ce am aplicat un blush cu irizatii, credeti ca m-am oprit acolo? Nu, am aplicat si iluminator folosind fardul Satin Sheets din paleta Chocolate Bon Bons. Pentru sprancene am folosit din nou creionul Etude House pentru ca pur si simplu nu ma pot desparti de el, imi place prea mult culoarea lui cenusie.



  1. Cu o pensula pufoasa de blending am aplicat Almond Truffle in pliu ca nuanta de tranzitie. Desi este o nuanta neutra spre rece, abia se va mai vedea la sfarsit deci nu va influenta asa mult  machiajul insa imi va usura aplicarea si difuzarea culorilor ulterioare.
  2. Cu aceeasi pensula revin in pliu cu Mocha, un maro mediu cald mat, pentru a defini si contura mai bine piul.
  3. Cu o pensula plata am aplicat pe pleoapa Bordeaux, un maro inchis usor visiniu mat superb. Este una dintre nuantele mele preferate din paleta si mi se pare o culoare speciala pe care nu am mai vazut-o prin alte palete pana acum. Secretul pentru plasarea acestei culori este sa o concentrati doar in colturile ochiului si cu ce mai ramane pe pensula sa conectati colturile dar sus in pliu, lasand centrul pleoapei fara culoare. Eu am urcat destul de sus pe pleoapa cu aceasta culoare pentru ca am vrut sa se vada bine chiar si atunci cand am ochii deschisi.
  4. In coltul exterior am mai aplicat cu o pensula creion si Malted care desi are niste sclipici, nu se observa pe pleoapa. Am vrut sa marchez si mai bine coltul extern si in acelasi timp sa-l ridic pentru a masca faptul ca ochii sunt descendenti..
  5. Ce-ar fi un machiaj de sarbatori fara macar putin auriu? De aceea am ales Molasses Chip pentru a-l aplica in centrul pleoapei. Pe langa faptul ca este cea mai deschisa culoare, este si singura cu un finish metalic, restul nuantelor folosite fiind mate, deci iese si mai bine in evidenta.
  6. Sub ochi am mers in oglinda fata de ce am facut sus si am aplicat intai Almond Truffle, apoi Bordeaux doar in colturi si Malted doar intr-o linie mai subtire in coltul extern iar in centru, exact sub iris am venit cu Molasses Chip.
  7. Coltul intern si arcada au fost iluminate cu Satin Sheets pentru cat mai multa stralucire.
  8. Pe conjunctiva am aplicat din nou creionul Anastasia Beverly Hills desi la ochiul stang nu a stat prea mult pentru ca mi-a tot lacrimat pe tot parcursul aplicarii. Nu va zic de cate ori a trebuit sa sterg coltul extern si sa reaplic fardurile din cauza ca-mi tot lacrima ochiul si se stergea tot.
  9. Am optat pentru putin tus si de aceasta data insa am aplicat doar o linie foarte subtire cat sa definesc putin linia genelor.
  10. Pentru ca mi-a placut sa ma complic si pentru ca am vazut ca rimelul Givenchy nu a fost de ajuns, de data aceasta am aplicat doua rimeluri. Intai am aplicat Bourjois Volume Reveal pe genele inferioare dar si superioare pentru un efcet de alungire si apoi am revenit cu Givenchy Noir Couture Volume Mascara pentru mai mult volum.

Iar pentru buze am vrut sa aleg o culoare nu foarte intensa pentru a nu concura cu ochii si initial am vrut sa aleg ceva mai nude. Intr-un final am ales insa rujul Golden Rose Matte Velvet #12, un mov prafuit . Apropo, daca nu ati apucat sa incercati aceste rujuri chiar vi le recomand. Formula mi se pare excelenta si desi are un finish mat, rujurile sunt foarte cremoase, se aplica usor si sunt uimitor de iertatoare cu zonele uscate. Buzele mele nu au fost in cea mai buna stare si in momentul in care am aplicat rujul am fost chiar uimita de cat de bine s-a asezat.



Voi ce machiaj veti alege pentru a purta de sarbatori? Preferati ceva mai subtil sau profitati de perioada pentru a aborda machiaje mai intense?

Julie

Skincare addict ♥ Lipstick lover ♥ Nail polish hoarder
Email me: sihayasworld(at)gmail(dot)com

19 comments:

  1. Uau! Rujurile sunt out of this world! Arata genial ombre-ul realizat, loving it!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mersi, de mult ma gadeam sa incerc unul si bine ca mi-a venit ideea atunci cand pozam machiajul. Pup :*

      Delete
  2. Eu aș merge pe o variantă de culori calde, dar un ruj puternic. Cel propus de tine în primul machiaj este superb.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si varianta ta suna foarte bine si as alege-o si eu dar pentru ca folosisem culori tari la primul machiaj am zis sa variez pentru al doilea. Pup :*

      Delete
  3. Imi place mult cum ai realizat blendingul, arata foarte bine. Rujurile sunt foarte frumoase, atat in variante inchise, cat si cele deschise, le-as folosi pe amandoua. Pentru Craciun as opta pentru un machiaj mai natural, dar cu buze rosii, iar pentru seara de anul nou, as alege niste nuante mai puternice, un machiaj cu impact, in special pe zona ochilor.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stii vorba, "blending is my cardio"? Cam asa ceva e! :)) Pup :*

      Delete
  4. Wowww..imi plac mult ambele propuneri....arata superbbb...si nu ma asteptam sa fie asa buna paletica Bon Bons...imi plac mult nuantele folosite...iar rujurile arata superbbb! <3

    ReplyDelete
    Replies
    1. Este foarte buna, de fapt toate paletele astea din gama Chocolate (Chocolate Bar, Semi-Sweet Chocolate Bar, Bon Bons) sunt niste palete foarte, foarte misto. In prezent le folosesc mai mult ca paletele UD Naked. Pup :*

      Delete
  5. Interesanta abordare dar pentru ca se apropie craciunul eu una as fi ales o abordare blue-red.

    ReplyDelete
  6. Stiu ca trebuia sa fiu atenta la farduri, dar si rujurile sunt superbe :D
    Si like always, pozele sunt superbe <3

    ReplyDelete
  7. Cat de dragute sunt machiajele!!! Iti sta foarte bine! :)
    Sa stii ca inca nu stiu ce voi alege de sarbatori...dar as vrea ceva auriu la ochi si ceva rosu pe buze...o sa vad cel mai bine atunci! :)

    ReplyDelete
  8. Imi place enorm primul machiaj si cred ca te prinde mult mai bine! Te pup! 😚

    ReplyDelete
  9. Cel cu cold tones mi se pare absolut genial <3
    Desi in ultima perioada eu experimentez cu chestii tare ciudatele... galben, rosu, portocaliu - dar nu atat de mult cu gradienturi cat culoare saturata aproape pe toata pleoapa. Inca nu mi-am dat seama cu ce produs de buze ar face echipa buna genul ala de makeup :D

    ReplyDelete
  10. Ambele sunt foarte frumoase si iti vin bine! Si eu sunt adepta unui ten cat mai natural si nu imi plac fondurile de ten prea dense, cu acoperire mare. Pentru ochi, am observat ca intind mai des mana dupa nuante reci. Tie iti sta bine cu ambele, chiar n-as putea sa aleg unul :D

    ReplyDelete
  11. Ambele machiaje sunt realizare superb, imi plac pozele, produsele, toste sunt calitative.

    ReplyDelete
  12. Imi plac ambele variante de machiaj. Trebuie sa incerc si eu un ruj Nyx Liquid Suede

    ReplyDelete
  13. Iti sta mai bine cu tonuri calde :*

    ReplyDelete
  14. Mi se pare că primul ti se potrivește mai bine. Te luminează și are efect de lifting pentru ochi, pe când celălalt parca are puțin efectul de ochi obosiți. Pup

    ReplyDelete

Feel free to tell me your thoughts on the subject here. Did you like it? Did you hate it? I love feedback! :*

Instagram