Putin shopping nu strica niciodata :)
RO: Nu v-am mai arătat de multă vreme ce mi-am cumpărat, nu-i aşa? Dar sunt încântată de achiziţiile mele aşa că m-am gândit să vi le arăt.
În primul rând bluza cu peplum absolut superbă pe care am înşfăcat-o joi seară, în H&M Băneasa, era la reducere, 60 lei, eu o ştiam deja aşa că am cotrobăit repede, repede prin mărimi până am găsit un 34. Îmi place atât de mult, şi mi se pare de o calitate bună, plus că îmi vine foarte bine. Erau lucruri frumoase la reduceri şi am găsit şi mărimi mici, 34-36. Mai erau promoţii şi reduceri la Koton şi New Look.
Apoi ar fi noua mea paleta: Undress me too. Da, am cedat şi am intrat în rândul posesoarelor de produse MUA. Dacă în trecut am rezistat cu brio, chiar şi la promoţia de 50% off, nu am mai avut răbdare şi am vrut musai o copie de Naked 2.
Fardurile mate din paleta sunt cele mai triste în ceea ce priveşte textura şi pigmentaţia, abia se văd, ba chiar negrul se simte grunjos, apoi urmează cele satinate iar cele metalice sunt mătăsoase şi pigmentate. Se vede asta foarte uşor şi din swatch-urile pe care le-am făcut mai jos. Norocul meu că nu duc lipsă de marouri mate şi am 2 farduri negre în paletele Sleek. Chiar am s-o bag în rotaţie şi am s-o combin cu nuanţe din Naked.
Şi, şi, voiam să vă arăt câteva poze făcute ieri, nu e nimic spectaculos, dar mi-a plăcut cum au ieşit. Am descoperit plăcerea de a folosi teleobiectivul în situaţii în care nu l-aş fi folosit în mod normal, noroc că aveam loc prin casă să mă dau în spate pentru că aşa cum vedeţi pozele, ele sunt făcute de la o distanţă de vreo 2 m. :D
Acum am fugit la seminarul MAC de la Baneasa Shopping City, sper să fie interesant şi dacă vreţi revin aici cu mai multe detalii.
Voi ce planuri aveţi pt azi?
Translate this page
Dear readers
Popular Posts
Blog Archive
-
▼
2013
(125)
-
▼
March
(13)
- Ce iau in vacanta
- M.I.A ramble
- My nail care routine
- Pentru pasionatele de fotografie
- Emerald green dress 2 ways
- Cum a fost la primul seminar M•A•C din Romania
- Putin shopping nu strica niciodata :)
- Ce-am mai incercat in ultimul timp
- Rasfatul de weekend la Styling Corner
- Produsele mele de sprancene
- Zece de pe Youtube
- Preferatele lunii Februarie 2013
- Promotii tentante in DM (3)
-
▼
March
(13)
My Blog List
-
7 intr-o saptamana #4742 days ago
-
Noutati parfumate de Toamna I1 week ago
-
Amouage Sunshine1 month ago
-
Somebody save me2 months ago
-
-
Salutare tuturor!3 years ago
-
Totul despre COMPOST3 years ago
-
Produse preferate (iunie)4 years ago
-
3 de la MAC4 years ago
-
Platforma online NEER4 years ago
-
-
-
Noutati in teste5 years ago
-
-
Langos fara gluten6 years ago
-
FAREWELL7 years ago
-
-
3 link-uri pentru Duminica {15.05}8 years ago
-
Green for autumn8 years ago
-
-
-
-
Raw Generation Expo - editia a VIII-a9 years ago
Powered by Blogger.
Bluzita e superba! Nu sunt e marele fan peplum, dar asta chiar imi place :)
ReplyDeleteTopul ma duce cu gandul la mare, soldzi, sirene, e foarte fain ca print si culoare, forma de jos nu e cea mai reusita"".
ReplyDeleteDevotion e superba.
Sa le folosesti cu placere!
E tare faina bluzita, sa o porti cu placere. Luni intru si eu in posesia paletei, de abia astept sa ma joc cu ea. Ma asteptam sa nu fie atat de pigmentate acele nuante iar negru am suficient in paletele Sleek. Oricum, sunt sigura ca o voi folosi cu drag :D Foarte frumoase pozele cu flori! :*
ReplyDeletesuper frumusica bluzita, sa o porti sanatoasa! si imi plac mult pozele facute de tine, sa ne mai arati :*
ReplyDeleteCe faine sunt! Sa le porti cu placere!
ReplyDeleteAbia am luat Undressed, ma tenteaza si Undress Me Too si iluminatorul Georgiei. :)Sa stii ca nuantele mate din Undressed se prezinta onorabil. Sunt doua nuante medii de maro, numa' bune de blenduit arcada, chiar au payoff decent.
Foarte dragute achizitiile tale :)
ReplyDeleteIar pozele sunt foarte frumoase :)
Sunt superbe pozele tale, de pus pe desktop nu alta! :)
ReplyDeleteSa te bucuri de noutati, bluza H&M e absolut minunata!
super pozele :) si bineinteles ca asteptam detalii :*
ReplyDeletePaletuta de la MUA arata foarte dragut :) Sa porti bluzita cu placere, peplum am vazut ca se poarta acum foarte mult.
ReplyDeleteSunt foarte frumoase pozele, imi plac mult.
ReplyDeleteDoar paletuta ti-ai comandat-o de la MUA?
@Monique iii, ma bucur :)
ReplyDelete@miha.ela mersi, uite nu m-am gandit pana acum dar ai dreptate cu imprimeul. :*
ReplyDelete@Josephine B adevarul e ca sunt dragute culorile, mai putin cele mate, chiar m-am machiat ieri cu ea si am primit complimente :D :*
ReplyDelete@Milena mersi, cand o sa mai fac poze va mai arat, doar ca am fost tare lenesa in ultima vreme :*
ReplyDelete@Sadie da, e f frumos iluminatorul ala. Ah, stiu nuantele mate din Naked :P, e bine daca se prezinta ok astea din Undress. Imi place ca la Undress me too au bagat si naunte satinate, nu numai metalice cum sunt alea din Undress, desi in Naled nu toate sunt metalice. :*
ReplyDelete@cris mersi :*
ReplyDelete@Georgiana :)) sa stii ca ma gandeam sa-mi pun una pe desktop, dar ma bucur ca-ti plac si mersi :*
ReplyDelete@Mara mersi :* Da, sigur revin azi sau maine cu cateva detalii
ReplyDelete@bambina mersi :*
ReplyDelete@Gabriela Streche dap, doar paleta, altceva nu ma tenta, bine iluminatorul poate dar il am pe cel de la Illamasqua si atunci am zis pas. :D Mersi :*
ReplyDelete@Sihaya
ReplyDeleteJully, tocmai am vazut la H&M in Bacau fusta din acelasi material ca topul tau. Ma gandeam ce misto ar arata setul, iar fusta era tot redusa. N-am fost atenta la pret, daca era 60 sau 40 lei...
@Sadie am vazut si eu fusta, e frumoasa dar nu cred ca le-as purta impreuna, mi se par mai dragute separat. Dar mersi ca te-ai gandit la mine si m-ai anuntat :*
ReplyDeleteUau, sunt foarte interesante fotografiile, se vede ca au ceva aparte, o perspectiva intr-adevar mai neobisnuita pentru a prinde detaliile subiectului, pentru care de obicei lumea foloseste macro. Eu nu practic fotografia, dar imi place sa ma informez. Asa ca felicitari, mi se par reusite.
ReplyDeleteCe bine arata paleta... ce rau imi pare ca nu mi-a ajuns MUA... mi-au dat banii dar eu voiam spoieli :(
ReplyDeleteDeci bluza este superba! Chiar e unica; n-am mai vazut asa model de material. Sa o porti iubita!
ReplyDeleteFoarte frumos topul :X Imi place mult.
ReplyDeletePup
shoeper-women.blogspot.ro