Creioane de sprancene: Benefit v Etude House


Nu mai e un secret faptul ca sprancenele sunt foarte importante, inrameaza fata si ii dau expresie asa ca trebuie sa le acordam importanta care li se cuvine. Eu am avut, de cand ma stiu, o fascinatie cu sprancenele, fascinatie si usoara obsesie care m-au determinat sa fac niste alegeri mai putin inspirate in ceea ce priveste forma lor. Dar nu vorbim azi despre pensarea lor sau forma pe care le-o dam ci despre produse ca ne ajuta in obtinerea unei sprancene mai pline, in definirea formei pe care o avem deja si practic in evidentierea lor (frumoasa si naturala - fara Instagram brows aici).

Foarte multi ani am folosit farduri pudra pentru a-mi defini sprancenele, practic asa am inceput insa cu toata aceasta nebunie in jurul sprancenelor si cu atata diversitate de produse, am ajuns sa incerc si altceva in locul clasicelor farduri. Mai incercasem vreo doua creioane de sprancene in trecut insa eram curioasa sa vad cum sunt cele noi, cele cu mina lata si triunghiulara iar anul asta am avut ocazia sa incerc chiar doua si despre ele am sa va vorbesc.

BENEFIT GOOF PROOF BROW PENCIL

* 129 lei/ 0.34 g * link produs *


Primul dintre cele doua a fost creionul Benefit Goof Proof lansat chiar la inceputul verii, creion pe care il gasiti in 6 nuante diferite, de la deschise pana la inchise, in nuante neutre as zice. Ambalajul este absolut adorabil iar la un capat are creionul retractabil iar in celalalt are o periuta spoolie cu care periati sprancenele atat inainte de a le umple dar si dupa pentru a distribui produsul bine printre fire si pentru a-l estompa.

Desi atunci cand mina e ascutita iti da impresia ca este foarte precisa, marginile se tocesc imediat si in general acest tip de creion nu va fi la fel de precis ca unul cu mina subtire. Insa fiind mina lata, isi face treaba mult mai repede si mi se pare perfect daca sunteti cumva in graba si nu aveti timp sa stati si sa bibiliti sprancenele. Daca veti incerca creionul pe mana veti observa ca mina este dura si e posibil sa vi se para ca se aplica greu dar inca de la prima folosire in spranceana mi s-a parut ca se aplica mai usor decat pe mana. Ca rezistenta sta bine si atata timp cat exista fire de par ramane neclintit. La mine apar probleme in spranceana dreapta pentru ca e cam cheala comparativ cu stanga si exista portiuni in care nu prea sunt fire iar de la contact/frecat constant (patesc asta doar atunci cand folosesc mult aparatul foto pentru ca sta cauciucul de la vizor fix in spranceana) se duce. Chestia asta poate fi evitata cat de cat cu aplicarea primer-ului de ochi si in spranceana.

Mina creionului are initial o forma foarte interesanta de diamant, forma pe care nu am mai vazut-o la aceste creioane (care au in general mina triunghiulara) insa cum v-am scris si mai sus, marginile ascutite se tocesc si se rotunjesc foarte repede si nu ai cum sa-l ascuti. Nuanta pe care am folosit-o este numarul 3 si desi initial mi s-a parut cam deschisa, lucru care se observa mai ales in spranceana dreapta, m-am obisnuit si a ajuns chiar sa-mi placa sa-mi definesc sprancenele intr-o nuanta mai deschisa.

Ca detalii tehnice, va pot spune ca un creion are 0.34 g, costa 129 lei si il gasiti exclusiv in magazinele Sephora.

ETUDE HOUSE DRAWING EYE BROW

* 5.35$/ 0.25g * link produs *


Despre creionul Etude House v-am povestit recent deci nu mai e niciun secret ca-mi place cel mai mult si dintre cele doua acesta este cel pe care il folosesc in prezent. Cand au introdus categoria K-Beauty pe iHerb au studiat-o indeaproape si imediat mi-a sarit in ochi creionul Etude House si am pus repede in wish list nuanta 02 Gray Brown, pentru ca avea gray in denumire. Si Drawing Eye Brow vine tot in 6 nuanta insa pe iHerb sunt disponibile doar 3 dintre aceastea, primele 3: 01 Dark Brown, 02 Gray Brown si 03 Brown. Ambalajul este simplu si din nou un capat contine creionul iar celalalt are spoolie.

Spre deosebore de creionul Benefit, forma minei este cea clasica, triunghiulara, insa exista aceeasi problema cu tocirea si rotunjirea marginilor. Dar este la fel de usor si rapid de umplut sprancenele. poate totusi ceva mai usor pentru ca mina mi se pare mai moale si aluneca mai usor pe piele ca Goof Proof. In ceea ce priveste rezistenta lui, din nou nu am observat diferente intre ele, deci si creionul Etude House rezista bine dar pentru a-i spori rezistenta in zonele cu putine fire de par aplicati primer. Insa diferenta majora vine in nuanta, cea a creionului Etude House fiind una mai cenusie, nuanta care mie mi se pare mai naturala pentru ca (atata timp cat nu sunteti blonde sau roscate natural) si firele din sprancene tind sa aibe aceeasi tenta. De aceea 02 Gray Brown mi se pare si o nuanta universala pentru satene, poate chiar si pentru cele dintre voi cu par mai deschis.

Iar un alt punct forte al creionului Etude House Drawing Eye Brow este pretul, fiind cu mult mai ieftin fata de Benefit pentru ca il gasiti aici la vreo 22 lei (5.35$, pretul in lei variaza putin in functie de curs) si are 0.25 g.

Inca o chestie, periutele spoolie difera ca marime intre cele doua dar la folosire eu nu am observat diferente intre cele doua.




Cam asa arata Etude House Drawing Eye Brow 02 Gray Brown cu totul pe fata, atunci cand sunt machiata. 

***

Ambele produse imi plac, insa pentru nuanta Gray Brown  a creionului Etude House Drawing Eye Brow mi se potriveste mai bine, dupa cum puteti observa si din poze si este mai ieftin.

Julie

Skincare addict ♥ Lipstick lover ♥ Nail polish hoarder
Email me: sihayasworld(at)gmail(dot)com

31 comments:

  1. ce dragut arata, cred ca sunt si tare bune! sa le folosesti cu drag!

    ReplyDelete
  2. Sa te bucuri de ele cu la fel de multa placere.

    ReplyDelete
  3. Eu am Brow Wiz care pare ca se consuma extreeem de greu in cazul meu :D Il combin cu gelul de la Benefit si scap rapid de aranjatul sprancenelor. Daca ar fi sa aleg un creion, mi-as lua tot unul cu varful foarte subtire.

    ReplyDelete
  4. Chiar vreau si eu sa-mi iau Goof Proof.
    PS: Ai sprancene super!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Aww, un asa compliment venind de la un MUA e cu atat mai frumos! :D Pup :*

      Delete
  5. Recunosc ca am nevoie si eu de un astfel de produs, o sa tin cont de sfaturile tale.

    ReplyDelete
  6. Si mie mi se pare mai faina nuanta de la Etude House - a ajuns in wishlist.
    Meanwhile, eu ma uit acum de un tus de sprancene - sa pot desena fiecare fir in parte, exact cum il vreau - dar am exact aceeasi problema cu nuantele prea roscatii.
    Pana gasesc "the perfect eyebrow tool" raman la mascara-ul de sprancene. Momentan am nuanta inschisa de la Essence - nu ma da pe spate, dar e ok pentru a da nuanta (folosit cu moderatie, ca e destul de inchis) si a le tine cat de cat in loc.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Spune cu mine: Suqqu Brow Pen in nuanta Moss Green. :D Asta il foloseste Karima si este as ashy as could be. Intr-adevar, de altceva in nuanta ashy nu am auzit, din pacate. :( Sau am vazut ca pomada de la Ilamasqua in nuanta Stare parea mai gri, Sam de la Pixiwoo o tot foloseste dar pentru ca stiu cum e sa tragi fire de par cu asa ceva iti pot garanta ca dureaza mai mult. Pup :*

      Delete
    2. Merci fain. Ma pun sa-l caut.. Imi amintesc ca auzisem si la Lisa de produsele lor de sprancene, dar nu stiam sa fie pe vreun site accesibil

      Delete
  7. Haha exact astea doua le am si eu acum si parerea mea e taman pe dos. La Etude House nu mi se potriveste deloc culoarea, e prea inchis si mina mi se pare f groasa, greu de folosit pentru sprancenele mele. In schimb Benefit-ul e perfect doar ca mi se pare foarte scump. Eu pana la astea doua foloseam unul cu 10 Lei de la Essence, foarte bun si el dar trebuie ascutit si m-am cam saturat.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Stai ca am scris prostii, de la Benefit am Precisely, My Brow Pencil. de fapt, care arata exact la fel doar ca are mina subtire. My bad :d

      Delete
    2. Mie nu mi-a placut deloc creionul Essence, era o nuanta atat de rosiatica incat nu am putut s-o sufar. Tu probabil l-ai avut pe cel pentru blonde si o fi fost mai ok nuanta. :D Mi-a placut si Precisely My Brow Pencil, chiar mai mult ca Goof Proof pentru ca merge mai bine pentru a crea fire de par in locul unui bloc de culoare dar cred ca l-as consuma tare repede avand in vedere cat trebuie sa dau in spranceana dreapta. :) Pup :*

      Delete
    3. Asa e, eu am avut nuanta Blonde care merge zic eu si pentru cineva cu par saten deschis pana la mediu. Creionul asta de la Benefit e nuanta "3" si pentru mine e "spot on", probabil de asta imi place asa mult. Nu are nimic rosiatic in el ca si eu fug de asa ceva.

      Delete
  8. Am vazut ca spuneai pe undeva aici sau pe facebook, ca creionul acesta Etude e folosit de o youtuberita pe care o urmaresti tu si de atunci mi-a atras atentia. Pacat, imi doresc sa fie mai multe produse disponibile in magazine si nu online, asa as cumpara si altfel de produse. Cand e vorba de comenzi online, nu am rabdare deloc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daa, Karima McKimmie, sunt obsedata de ea. Uite nu stiu daca era chiar Etude House oricum stiu sigur ca ea are ceva si mai gri. Chiar daca zici ca nu ai rabdare, sa stii ca iHerb merita totusi sa te avanti in lumea comenzilor online pentru ca gasesti o groaza de chestii pe care sigur nu le vor aduce la noi, sau daca le aduc fii sigura ca vor fi de cel putin 2 ori mai scumpe. Pup :*

      Delete
    2. Hehe iti place de Karima pentru ca semanati la trasaturi asa, makes sense :d Tot caut si eu una care sa imi semene ca sa ma inspir pentru makeup, par, etc. dar nu am prea gasit. Probabil printre nemtoaice as gasi dar dracu, nu stiu germana deloc. :(

      Delete
  9. Eu m-am obisnuit sa folosesc fardul si pensulele pentru sprancene, dar multumesc pentru review, nu se stie niciodata cand ma decid sa ma intorc la creion.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si eu tot fard foloseam cu precadere (pomada doar cand aveam chef de bibilit) dar am fost surprinsa de cat de rapide sunt creioanele astea. Pup :*

      Delete
  10. Si eu sunt de parere ca periutele spoolie sunt indispensabile. Arata foarte natural sprancenele tale, imi plac!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mersi, esti o draguta! Le pot face sa arate si mai natural trasand fire cu pomada si pensula insa imi trebuie mai mult timp. Pup :*

      Delete
  11. Cât de frumos îți conturezi sprâncene cu creioanele, eu parca am doua mâini stângi. Numai dacă mi le fac cu fard pot sa ies decent din casa, in rest parca sunt desenata cu pixul.😅😂😂😅

    ReplyDelete
    Replies
    1. :)) Pai sa stii ca nici nu e greu, cel putin cu minele astea pentru ca sunt late si iti usureaza considerabil aplicarea fata de cele cu varf subtire. Pup :*

      Delete
  12. Eu parca m-am obisnuit cu gelul de sprancene si parca nu m-as mai intoarce la un creion , auzisem ca acesta iti rareste sprancenele , totusi ma tenteaza ambele produse.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cum ar putea sa-ti rareasca creionul sprancenele? Asta e o prostie, eu folosesc de jumatate de an si sunt fix in aceeasi stare in care erau inainte de a folosi creioanele. Doar pensatul timo de ani de zile iti poate rari sprancenele si nici asa nu e musai (pentru ca una din sprancene nu a fost afectata dupa cum observi). Pup :*

      Delete
  13. M-ar tenta cel de la Etude House, dar parca as vrea ceva mai deschis decat Brown.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Pe iHerb nu au dar probabil ca pe site-urile axate pe produse Coreene sigur gasesti, de la 4 incolo erau si nuante mai deschise. Pup :*

      Delete
  14. Arata asa frumos sprancele tale machiate! :)
    Daca nu ar fi fost asa scumpe.. as incerca si eu creionul de la Benefit. Dar ma gandesc ca cel de la Anastasia e mai ieftin totusi! :D
    Asta in cazul in care voi fi dispusa candva sa dau 70 de lei pe un creion de sprancene :)

    ReplyDelete
  15. Benefit Goof Proof Brow Pencil se afla in wishlist-ul meu, mai ales de cand ii urmaresc pe cei de la Benefit Cosmetics pe Snapchat. <3

    ReplyDelete
  16. Nu am un astfel de produs, dar mi-ar place tare mult sa am.

    ReplyDelete
  17. Am si eu creionul Benefit, dar tot browwiz de la Anastasia imi place mai mult ptr mina subtire si nuanta mai cenusie. Dar m-ai facut curioasa cu Etude house. Il voi incerca si eu

    ReplyDelete
  18. Si eu am incercat creionul Benefit pe mana si mi s-a parut mare bataie de cap cu el. Mie-mi place creionul de sprancene marca Sephora, mi se pare super precis avand o mina mai subtire, iar produsul rezista intrega zi, fara sa se stearga cat de putin!

    ReplyDelete

Feel free to tell me your thoughts on the subject here. Did you like it? Did you hate it? I love feedback! :*

Instagram