Monthly review: Martie 2016

Am ajuns la sfarsitul unei alte luni iar asta inseamna ca a venit din nou timpul pentru o retrospectiva. Va povesteam in Februarie ca am terminat luna nu prea bine, din fericire Martie a fost mai linistita si iata ca ne-am bucurat de temperaturi si vreme foarte buna. Ieri de exemplu am dat o tura scurta prin parcul Circului si ne-am amuzat uitandu-ne la testoasele din lac care iesisera pe mal la soare sa se incalzeasca. Mai in gluma, si eu sunt cam la fel cand iese soarele dupa perioade reci, de fapt de multe ori zic in gluma ca sunt o reptila si trebuie sa ies la soare ca sa-mi incalzesc sangele. Deh, asa e cand ai circulatia periferica slaba.

#INSTAMARTIE


  1. Inceputul lui Martie a marcat sfarsitul #30daysbarenailschallenge, 30 de zile in care nu am purtat oja deloc si daca tot s-a incheiat, v-am impartasit si pe blog impresiile. Trebuie sa recunosc faptul ca am fost tare incantata ca atat de multe dintre voi au fost interesate de acest subiect.
  2. Parcul Circului, desi micut si cam plictisitor, iata ca totusi ascunde mici detalii frumoase. Pe langa testoasele din lac, am vazut si aceasta superba magnolie, plina, plina de flori. E cu siguranta cea mai frumoasa pe acre am vazut-o pana acum.
  3. iHerb day = happy day. Cu atat mai mult cu cat in martie mi-a ajuns in sfarsit comanda care avea crema Alpha Hydrox cu hidrochinona. Mult-asteptata si mult-ravnita crema, a ajuns in sfarsit la mine si pe langa ea am mai luat cateva chestiute.
  4. Am intrat recent intr-un magazin cu produse asiatice unde am gasit o groaza de supe instant (ramen) aduse direct din Asia si am luat cateva. Au fost super gustoase si nici nu se compara cu cele gen Vifon. Cea din poza este una foarte picanta cu gust de fructe de mare. Ah, si tot acolo am gasit si faimosul sos Sriracha, de fapt am gasit mai multe variante ale sosului si am plecat acasa cu cel Extra Hot. Yum!
  5. Trebuie sa incercati sucurile Profruccta. Sunt sucuri naturale, fara zahar adaugat, fara nimic altceva si sunt facute din fructele noastre, din merele si perele romanesti. La scurt timp dupa ce am facut poza, disparuse tot sucul. 
  6. Si ultima placere culinara pe care v-o arat sunt aceste bomboane cu ciocolata Chocolissimo. Din nou, abia m-am abtinut din a le manca pentru a le poza inainte dupa care, a trebuit sa ma hotarasc cu acre sa incep. 
  7. Trecand de la ciocolata la treburi mai serioase. in Martie am scris despre un subiect pentru care militez oricand am ocazia: aplicarea protectie solare zilnic, inclusiv in extra sezon. Am scris un articol detaliat si sper ca atunci cand va fi citit, va face putina lumina in ceea ce priveste efectele la care ne expunem cand nu folosim protcetie solara.
  8. Nu cred ca am apucat sa va spun dar in ultimel luni am devenit obsedata de clipurile Karimei McKimmie. Ii ador stilul (si sprancenele) si ce m-am mai distrat in dimineata in care a pus in clip in care incearca conturarea extrema, Instagram-like. Chiar va recomand clipul, e tare distractiv.
  9. O poza care insumeaza produsele pe care le folosesc aproape constant in ultima vreme. Cateva dintre ele, cum ar fi fondul de ten Skin Luminizer, paleta MUFE, corectorul LA Girl, primer-ul Benefit, pudra si Beautyblender(s) sunt folosite chiar la absolut orice machiaj am facut, fara exceptie.

PREFERATELE LUNII

March favourites

SHOP THE POST:


1. Sephora Monoi Bubble Bath & Shower Gel


Am folosit intruna acest gel de dus de la Sephora si ador parfumul pe care-l are, usor oriental, usor dulceag, un parfum pe care nu l-am mai intalnit la niciun alt gel de dus pana acum. Imi place si consitenta si nici nu usuca pielea. Poate fi folosit inclusiv ca spuma de baie insa am preferat sa-l pastrez si sa-l folosesc doar ca gel de dus.

2. TIGI Styling Cream


Aveam din Decembrie de la December Beauty Bloggers Meeting 4 acest produs si m-am gandit sa-l scot la inaintare. Este o crema ce poate fi folosita atat pe parul uscat cat si pe cel umed, sigileaza cuticula si astfel cuminteste parul electrizat si ii da un aspect neted si lucios. Mi-a fost de mare ajutor si mi-a placut pentru ca face ceea ce promite. Doar trebuie sa aveti grija sa nu aplkicati o cantitate prea mare pe parul uscat pentru ca in acest caz tinde sa-l incarce, altfel nu.

3. Wella EIMI Dry Me


V-am povestit spatmana trecuta despre acet sampon uscat si cat de mult mi-a placut asa ca nu puteam sa nu-l mentionez si aici. Pe scurt, e eficient, invizibil si cu un parfum foarte misto.

4. Golden Rose Velvet Matte #12


Atunci cand ne-am mutat a iesit la iveala acest ruj pe care nu apucasem sa-l folosesc inca. Ei bine, a mai durat ceva de atunci, mai ales ca am avut o perioada lunga in care buzele au fost foarte uscate, dar luna asta cand l-am incercat m-a cucerit instant. Este un nude roz mai inchis, o culoare foarte frumoasa, este mat si rezista foarte bine pe buze. Daca il aplicati si peste un creion scapati de grija retusul pentru multe ore.

5. Shiseido Translucent Loose Powder


E o redescoperire. Cand am incercat-o in 2014 mi-a placut foarte mult pentru ca este translucida si nu influenteaza deloc culoarea peste care o aplici si pentru ca este atat de fina incat nu se vede pe ten. Insa e o pudra pulbere, e cam messy, si de aceea am renuntat la ea in favoarea pudrelor compacte. Insa luna asta am incercat intr-un final sa aplic metoda de "baking". Nu va spun aici impresiile despre baking pentru ca o sa-i dedic un articol separat insa pudra Shiseido, fiind asa fina si aratand atat de bine pe ten, a fost alegerea perfecta. Ah, si pe langa baking am inceput sa aplic pudra pe restul fetei cu Beautyblender-ul umezit si arata nemaipomenit.

6. Beautiblender Micro mini


Si daca tot am incercat baking, am folosit intens bureteii Beautyblender. In primul rand, fac o pereche nemaipomenita cu orice anticearcan incercat de mine, il intind atat de bine iar aspectul final este foarte natural. Din punctul meu de vedere, cu nicio alta metoda de aplicare nu am obtin un rezultat mai bun. In al doilea rand, cu buretele mare nu pot intra bine exact in coltul ochiului, adic fix unde am eu cea mai intunecata zona dar varianta Micro mini intra perfect si daca tot am faccut baking, am preferat sa aplic pudra la ochi folosind bureteii.

7. Alpha Hydrox Spot Light


Ultimul produs dar cu siguranta nu si cel din urma este tratamentul cu 10% AHA si 2% hidrochinona pe care l-am mai mentionat si pe care l-am luat pentru depigmentarea petelor. A facut in mai putin de-o luna ce nu a facut Skinoren-ul in 6 luni. Petele mele au inceput sa-si piarda din intensitate, conturul nu mai este asa evident si eus unt incantata sa vad in sfarsit progrese. Inainte era nevoie de multe straturi de produse pentru a le ascunde cat de cat, acum nu ma mai chinuiesc atat sa le ascund.

TOP 5 ARTICOLE


  1. 30 de zile fara oja 2
  2. Comanda iHerb Martie
  3. Perfect palette tag 2
  4. Ins & Outs #16
  5. Monthly review: Februarie 2016

Julie

Skincare addict ♥ Lipstick lover ♥ Nail polish hoarder
Email me: sihayasworld(at)gmail(dot)com

10 comments:

  1. - Eu nu am apucat sa iau crema cu hidrochinona, dar o sa o vanez pe 12 aprilie (cand cica ar intra in stoc).
    - Nu ti s-a parut uscat si greu de aplicat rujul de la Golden Rose? Eu am avut problema asta cu nuantele inchise pe care le am de la ei.
    - Si a 3-a chestie (aruncata din avion): Sunt curioasa cum arata pudra aplicata cu un beauty blender umed. Cand faci articolul despre baking, pui o poza si cu asta? :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu, chiar nu mi s-a parut uscat Golden Rose probabil pentru ca am si Riri Woo pe care nu il prea poti aplica pe buze direct de cat de uscat e. Dar daca folosesti o pensula ar trebui sa mearga mai usor aplicarea.
      Sincer, pudra Shiseido arata la fel de bine aplicata cu BB si cu puful din dotare pe care-l foloseam inainte pentru a o aplica. Dar banuiesc ca daca pudra nu arata f natural aplicata normal, poate acolo un BB ar face o diferenta. O sa pun oricum poza. :) Pup :*

      Delete
  2. Inspirata de tine am reusit si eu 2 saptamani fara oja,mai mult nu am rezistat...am inceput sa folosesc protectia solara de la Bioderma, varianta Aquafluid,insa imi cam luceste fata de la ea.Nu stiu ce altceva as putea sa folosesc in conditiile in care de doua ori pe saptamana folosesc AHA. In plus,tot de la tine citire mi-am luat uleiul de macese de pe iherb si imi place-am consumat cam jumatate din el.In plus am adaugat in rutina mea zilnica un ser cu vitamina C, Physio Natura, comandat de la un salon si dupa o saptamana pot sa spun ca m-am indragostit de el!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mihaela, ma bucur enorm ca ti-au fost de ajutor articolele si ai descoperit produse care-ti plac. Poti incerca in locul lui Aquafluide o crema pe baza de filtre minerale pentru ca mai mereu sunt matifiante. Sincera sa fiu, nici eu nu am descoperit inca o crema cu SPF ideala, insa prefer niste luciu dar sa stiu ca tenul e protejat cat mai bine (probabil stii ca eu folosesc acum Photoderm Crema care are UVA 42). Pup :*

      Delete
  3. Fara oja eu rezist mai mult timp. Sincer, iarna nu ma dau cu oja pe unghii. Am un fix: trebuie sa respire.

    ReplyDelete
  4. Buna, ar ajuta Alpha hydrox pentru pistruii mei...cum ai introduso in rutina?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna! Da, ar trebui sa ajute si sa devina mai deschisi la culoare. Eu pentru ca am mai folosit atat hidrochinona si 10% AHA folosesc momentan crema o data la 3 zile (in paralel cu vit C si 1% retinol) insa daca nu ai mai folosit nici concentratii mari de AHA si nici hidrochinona ar trebui sa incepi cu o aplicare pe saptamana ca sa eviti iritatii si pe masura ce tenul se acomodeaza cu ingredientele poti creste frecventa dar nu mai mult de 4-5 ori/saptamana. In functie de starea tenului meu eu folosesc 10% AHA o data la 3 zile sau o data la 2 zile.

      Delete
  5. Folosesc si eu retinolul PC de 1%, bha si aha 10%, astea ultinele o seara da si una nu, retinolul doar o data pe saptamina, imi complica rutina dacă iau si hidroquinona, dar s-ar putea sa incerc si sa mai raresc cu exfoliantii. Mersi

    ReplyDelete
    Replies
    1. Poti introduce hidrochinona in locul AHA-ului daca tot are oricum 10% aha, sau sa folosesti hidrochinona doar pe zonele cu pistrui si in rest aha simplu. Eu asa fac momentan.

      Delete

Feel free to tell me your thoughts on the subject here. Did you like it? Did you hate it? I love feedback! :*

Instagram