Moroccanoil vs Moroccanoil Light


review moroccanoil moroccanoil light

RO: Dacă mai Å£ineÅ£i minte, la sfârÅŸitul lui Septembrie v-am povestit despre lansarea produselor Moroccanoil ce a avut loc în cadrul Cosmetics Beauty Hair iar acum am revenit cu un review pentru faimoasele tratamente.

Tratamentul Moroccanoil a fost primul produs conceput de Carmen Tal împreună cu soţul ei, este produsul care a impresionat prin calitate şi care este folosit de mulţi stilişti celebri, pe podiumurile de la săptămânile modei dar şi de multe vedete. Iar în momentul în care auzi că vedeta ta preferată foloseşte produsul ăsta şi are un păr atât de frumos parcă eşti tentată să te duci să-ţi iei şi tu produsul încercând să obţii rezultate la fel de bune. Iar pentru că succesul a fost atât de mare, acum gama Moroccanoil cuprinde numeroase produse adresate diverselor probleme ale părului, şampoane, balsamuri, diverse măşti şi tratamente, produse de styling dar şi produse de corp.

Eu am avut ocazia să încerc ambele variante ale tratamentului Moroccanoil, cea clasică dar şi variantă mai nouă, Light, adresată părului fin sau deschis la culoare şi m-am gândit că ar fi interesant să le aveţi unul lângă altul pentru a vedea diferenţele.

Corina Kristaly, coordonator marketing şi PR Top Line (prezentă la întâlnirea blogger-iţelor din Decembrie), ne-a spus ca varianta Light nu contine pigment şi din acest motiv se adresează celor cu păr blond/deschis la culoare şi celor cu firul subţire. De asemenea, ne-a explicat şi cum să folosim aceste produse: după ce aţi lăsat părul să se zvânte puţin, aplicaţi o cantitate mică în palmă, frecaţi palmele pentru a încălzi uleiul şi apoi aplicaţi-l pe păr, de la vârfuri în sus (este la latitudinea voastră cât de sus, dar staţi departe de rădăcini) şi apoi îl lăsaţi să se usuce sau îl aranjaţi cum o faceţi de obicei. După ce l-aţi uscat luaţi din nou puţin ulei şi aplicaţi-l pe vârfuri.

Principiul de bază pe care l-am urmat eu de când folosesc aceste tratamente a fost: "a little goes a long way". Pentru că sunt foarte concentrate, este nevoie de o cantitate mică, deci nu turnaţi mult, mai bine puneţi puţin câte puţin, decât să puneţi prea mult de la început.

Am vrut să testez uleiurile pe rând, pentru a-mi face o idee cât mai bună despre ce poate fiecare aşa că am început cu tratamentul clasic Moroccanoil, pe care l-am folosic şi înainte de a mă tunde (adică pe un păr uscat şi degradat, netuns de un an). L-am folosit cam 2 luni şi apoi l-am schimbat cu varianta Light.


Produsul
Tratament Moroccanoil
Tratament Moroccanoil Light
Ingrediente
identice pentru amandoua
(vedeti in poze mai jos)
identice pentru amandoua
(vedeti in poze mai jos)
Cantitate
100 ml
100 ml
Valabilitate
nu am gasit informatii :(
nu am gasit informatii :(
Adresabilitate
toate tipurile de par
parului blond sau cu firul subtire
Miros si textura
- dulce, vanilat
 - are o textura mai densa
 - contine pigment
- dulce, vanilat
 - este un ulei mai usor si nu incarca parul cu firul subtire
 - fara pigment
Imi place pentru ca
- parul se aseaza mai frumos
 - parul este mai stralucitor, fin si maleabil
 - varfurile despicate erau imblanzite cat de cat
 - parul nu mai statea "frizzy"/electrizat
 - parul ramane parfumat si ador parfumul produselor Moroccanoil
- parul se aseaza mai frumos
 - parul este mai starlucitor, fin si maleabil
 - varfurile despicate erau imblanzite cat de cat
 - parul nu mai statea "frizzy"/electrizat
 - parul ramane parfumat
Nu imi place pentru ca
- trebuie sa am grija atunci cand il aplic pe parul uscat pentru ca e foarte usor sa exagerez si parul sa arate putin incarcat
- nu am nimic de reprosat


AÅŸa cum aÅ£i putut citi mai sus, singură diferenÅ£a între cele două pe care am sesizat-o eu este textura, deÅŸi ambele au aceleaÅŸi ingrediente, este clar că este o diferenÅ£a în formulare, iar rezultatele mi s-au părut similare.  Nu aÅŸ putea să vă spun despre rezultatele în timp pe un păr uscat sau degradat pentru că, la scurt timp după ce am început să folosesc uleiul Moroccanoil, m-am tuns destul de mult, cât să nu mai rămână nimic din părul uscat ÅŸi din vârfurile despicate. Prefer să mă bazez pe aceste produse pentru a mă ajuta să cresc un păr cât mai sănătos.

Dintre cele două, mi-a plăcut mai mult varianta Light şi din acest motiv am inclus-o în postarea Best of 2012: Hair. Mi-a plăcut mai mult pentru că mi se pare mi se potriveşte mai bine, variantă clasică tindea uneori să încarce părul puţin, nu mult, dar atât cât să nu mă încânte, mi se pare că pentru părul meu fin, variantă Light merge mai bine. Dar m-am gândit în ultimul timp să fac o combinaţie între cele două: folosesc variantă clasică pe părul ud şi apoi cea Light pe părul uscat, presimt că va fi o combinaţie bună.

Ambele variante de ulei Moroccanoil vin în sticle de sticlă ce conţin 100 ml de produs care vă va tine mult timp (v-am zis eu că nu trebuie să folosiţi mult produs) şi primiţi o pompă pe care s-o puneţi şi care să vă faciliteze dozarea produsului. Ca să vă faceţi o idee, în 2 luni, luând în considerare şi faptul că am părul scurt, folosind produsul de 2 ori pe săptămână, eu nu am consumat jumătate din cei 10 ml.

Ah, se pare că există şi o variantă mai mică a tratamentelor, de numai 25 ml.

Moroccanoil este importat de Top Line iar produsele pot fi achiziţionate numai din saloanele partenere Top Line iar atât tratamentul clasic Moroccanoil cât şi cel Light se găsesc la preţul aproximativ de 189 lei. Ştiu sigur că le găsiţi în saloanele Getei Voinea, pentru restul, puteţi încercă să-i întrebaţi pe cei de la Top Line pe pagina lor de Facebook.

Sau mai este varianta achiziţionării produselor online, o variantă pe care am găsit-o eu ar fi lookfantastic.

Ca o concluzie, mi-au plăcut mult tratamentele Moroccanoil, mă bucur că am avut ocazia să le încerc, momentan nu pot spune dacă l-aş cumpăra sau nu pentru că mai am încă două produse similare de încercat.

Voi aţi încercat până acum tratamentul Moroccanoil sau vă tentează să-l încercaţi?

review moroccanoil moroccanoil light

review moroccanoil moroccanoil light

review moroccanoil moroccanoil light

review moroccanoil moroccanoil light

review moroccanoil moroccanoil light
Moroccanoil 100 ml si Moroccanoil 25 ml

review moroccanoil moroccanoil light
Moroccanoil Light 100 ml si Moroccanoil Light 25 ml

Julie

Skincare addict ♥ Lipstick lover ♥ Nail polish hoarder
Email me: sihayasworld(at)gmail(dot)com

12 comments:

  1. Eu l-am incercat si sincer mi s-a parut apa de ploaie.
    Adica are o textura ok, imi place la nebunie mirosul, insa cam atat. Eu nu vad absolut niciun efect, poate imi face parul putin mai fin, in rest ...
    N-as da atatia bani pe el niciodata, mai ales ca imi pot lua eu un ulei sau mai multe si sa-mi fac un mix.

    ReplyDelete
  2. Mi-am zis ca dupa ce termin Mythic Oil-ul de la L'oreal (care-mi place ffff mult) o sa-mi comand si eu sticluta din asta sau Macadamia. Nu m-am hotarat inca pe care din cele doua...

    ReplyDelete
  3. Eu sunt innebunita dupa marocan! Eu folosesc varianta light, dar cu mana pe inima pot spune ca este singurul produs care simt ceva dupa aplicare. Parul este atat de matasoooooss...

    Il iubesc. Si eu am avut tot varianta mica si inca se tine bine. O sa incerc sa fac sacrificiul de a da 190 de lei pe el.

    Te pup

    ReplyDelete
  4. Tot varianta light e si preferata mea, Doamne cum il iubesc! Iar mirosul pe care il lasa pe par e genial.

    ReplyDelete
  5. PRetul mi se pare putin cam prea mare pentru buzunarul meu, dar cu siguranta l-a achizitiona.Eu am parul saten deschis si varianta light cred ca ar fi perfecta pentru mine, mai ales ca sunt o hair products addict, dar una cumpatata pentru ca stiu ce mi se potriveste, desi uneori marca ma mananca palmele dac anu incerc si altceva..
    Te pup!
    Iti multumim pentru aceasta comparatie.

    ReplyDelete
  6. Eu mi-am cumparat tratamentul Moroccanoil si imi place, nu stiu insa daca indeajuns de mult incat sa justifice pretul. Am si mostra de light (tot de la targ primita) dar nu am incercat-o inca. E buna cand plec pe undeva.

    ReplyDelete
  7. @Dorina :( Imi pare rau, dar tu oricum ai un par tare frumos din ce am vazut eu. :D Nu e chiar aceeasi chestie cu un mix de uleiuri, pt ca nu prea merge sa le aplici pe par dupa ce l-ai spalat, astea merg mai degraba inainte, sau cel putin asa mi se pare mie. Pup :*

    ReplyDelete
  8. @ABeautyTale hm... Mithic Oil nu am avut deci nu as putea zice cum e comparativ, dar Macadamia suna tare bine. :D

    ReplyDelete
  9. @larisa_cristina da, parul se simte asa misto , intr-adevar e o investitie serioasa, 190 lei is a little bit scary for me, daca te ajuta varianta de 25 ml e vreo 10 lire. :) Pup :*

    ReplyDelete
  10. @Alice wonders oh, mirosul, produsele Moroccanoil miros tare misto. <3

    ReplyDelete
  11. Nu le-am folosit, acum folosesc CHI, insa daca as fi sa-l achizitionez, tot pt. light as opta. Pretul insa mi se pare cam mare pt. 2 siliconi si 2 uleiuri, dar ma rog, aici intervine si marketingul. Bine macar ca exista varianta mini, perfecta pt. testat (eu si CHI tot mini mi-am luat) :)

    ReplyDelete
  12. Fetelor, eu personal am folosit ambele variante (desi la inceput am fost putin speriata de pretul piperat :)) ), si ma declar fana a variantei Pentru toate tipurile de par. Fata de varianta mai light mi s-a parut ca hidrateaza mai bine, plusul fiind si mirosul putin mai puternic. Chiar daca am parul vopsit blond, eu ma impac mai bine cu cea Pentru toate tipurile de par. Oricum, parerea finala e ca-si merita pana la ultimul leut.

    P.S. va recomand https://www.glemis.ro/tratament-pentru-toate-tipurile-de-par-treatment-moroccanoil-200-ml . Eu mi l-am luat de la inceput de pe site-ul asta si sunt foarte multumita de pret (mai ales ca l-am prins la reducere), de faptul ca au toate cantitatile si de faptul ca mi-l livreaza foarte repede.

    ReplyDelete

Feel free to tell me your thoughts on the subject here. Did you like it? Did you hate it? I love feedback! :*

Instagram