RO: In ultima vreme am stat destul de cuminte în ceea ce priveşte comenzile pe iHerb, am luat o pauză dar nu-i nimic, revin în forţă iar azi am ridicat o nouă comandă.
Că să trecem repede peste chestiile mai neinteresante, comanda a fost expediată pe 10 aprilie iar azi am putut ridica pachetul de la poştă. Din nou a trecut prin Germania, nu ştiu dacă mai vămuiesc în altă ţară dar de când au făcut "Global Mail by DHL", numai prin Germania au fost coletele mele.
Şi ca o veste bună pentru românce, acum cei de la iHerb au schimbat transportul pentru România şi indiferent de suma totală a comenzii, transportul este 4$. Yay 4 that! :)
Revenind la lucruri mai frumoase, iată ce mi-am comandat:
Cleanser-ul Eucerin nu este pentru mine, dar a mai făcut o "victimă", nu zic cine, e surpriză. :P
1. Madre Labs Moisturizing Conditioner Strawberry Oasis 370 ml, 8.21$ - două lucruri de bază am avut în acest colet iar primul a fost acest balsam de păr. Iubitul meu Moroccanoil Moisture Repair dădea semne că e pe ducă de mult timp şi am zis că trebuie să-i găsesc un înlocuitor. Sper să mă împac la fel de bine şi cu cel Madre Labs, vă spun că primul lucru pe care l-am făcut a fost să-mi bag nasul şi miroase a iaurt cu căpşune. Yum! <3
Ingrediente: Water (aqua), cetearyl alcohol (plant derived), behentrimonium chloride, aloe barbadensis (aloe vera) leaf juice*, panthenyl hydroxypropyl steardimonium chloride, arginine (l-arginine), simmondsia chinensis (jojoba) seed oil*, persea gratissima (avocado) oil*, olea europaea (olive) fruit oil*, cocos nucifera (coconut) oil*, butyrospermum parkii (shea butter)*, punica granatum (pomegranate) extract, euterpe oleracea (açaÃ) fruit extract, lycium chinensis (goji) fruit extract, hippophae rhamnoides (seabuckthorn) fruit extract, polysorbate-60 (plant derived), isopropyl palmitate (palm oil), glycerin (plant derived), amodimethicone, panthenol (pro-vitamin B5), sodium PCA, sodium lactate, aspartic acid (l-aspartic acid), PCA, glycine (naturally derived), alanine (l-alanine), serine (l-serine), valine (l-valine, threonine (l-threonine), proline (l-proline), isoleucine (l-isoleucine), phenylalanine (l-phenylalanine), histidine (l-histidine), capryl hydroxamic acid (natural preservative), caprylyl glycol (natural preservative), sodium benzoate (plant derived preservative), natural fragrance (parfum), citric acid (natural derived).
* Certified Organic Ingredient
2. NuNaturals Pure Liquid Alcohol Free Stevia 59 ml, 9.91$ - a doua chestie de bază din comandă. De mult mă ţin să-mi iau Stevia şi să răresc pe cât posibil zahărul dar mereu, mereu amânam, ziceam că la următoarea comandă iau şi tot aşa. Dar gata, am pus picioru-n prag! A venit ambalată incredibil de bine, în nu ştiu câte straturi, deşi stăteam cu emoţii în această privinţa, noroc că iHerb este Poşta Română proof din punct de vedere al ambalării produselor. :D Şi mi-am băut azi primul ceai îndulcit cu Stevia.
3. Jason Natural Deodorant Stick Tea Tree 71 g, 5.04$ - deşi nu sunt tocmai fana deodorantelor stick, vine cu recomandări bune cel Jason, plus că cel Crystal Essence, pe lângă faptul că a trebuit să-l mut într-un alt recipient cu atomizor pentru că cel original a fost de toată jena, parcă nici nu mai mirosea ok. În orice caz, era timpul pentru o schimbare şi sper să mă înţeleg bine cu el.
4. Bdellium Tools Bamboo Series 785 Tapered Blending brush 7.65$ - părerea mea este că niciodată nu poţi avea prea multe pensule de blending, mai ales că sunt multi-funcţionale şi le poţi folosi în atâtea moduri. Şi pentru că eram tare supărată după un accident ce m-a lăsat fără pensula Eco Tools Buffing Concealer, am vrut o altă pensulă de consolare şi am zis să încerc una de la Bdellium dacă tot nu am niciuna. La Bdellium găsiţi aceeaşi pensulă dar din colecţii diferite, de exemplu 785 o găsiţi în gamele Studio Line, Maestro Series şi Bamboo Series. Gama Studio are perii dintr-un amestec de păr natural şi sintetic, Maestro cred că e o gamă mai de lux iar pensula 785 din această gamă este cam cu 2$ mai scumpă decât celelalte două, perii sunt tot natural+sintetic iar gama Bamboo Series este gamă vegană, deci perii sunt 100% sintetici.
Pensula este incredibil de fină şi astfel e minunată de folosit în zona ochilor, chiar şi dacă aveţi o sensibilitate crescută şi mi-a mai plăcut foarte mult faptul că mânerul nu este lung. Nu-mi plac pensulele de ochi cu mâner lung, nici nu am multe aşa dar nu ştiam la ce să mă aştept de la BDellium însă sunt foarte mulţumită, nu mai rămâne decât să vedem cum se comportă. Mă bate gândul să iau şi pensula 776, copia lui MAC 217, pentru că sunt geniale pensulele astea.
Ar fi de menţionat că pensulele ce conţin peri naturali sunt tratate cu o substanţă antibacteriană care încetineşte dezvoltarea bacteriilor.
5. Kiss My Face Coconut Pineapple SPF15 lip balm 2.67$ - pe principiul nicio comandă iHerb fără un balsam KMF. Am rătăcit balsamul Cranberry Orange, cred că soarta nu vrea şi nu vrea să folosesc eu balsamul ăla de buze iar cel Crazy Rumors nu este chiar cel mai hidratant balsam aşa că am zis să iau de data asta Coconut Pineapple pentru că-l mirosisem deja şi mi-a plăcut.
6. Koyo Natural Foods Tofu and Miso Ramen 1.18$ - asta a fost aşa de hai să văd cum e. Sunt fană a supelor cu noodles de la Vifon şi eram curioasă să încerc altceva iar după ce am studiat puţin, am văzut că asta era variantă cea mai recomandată dintre supele cu noodles Koyo. Am fost foarte dezamăgită, costă mult comparativ cu cele Vifon, cantitatea este cel puţin jumătate dar ar fi fost ok dacă măcar ar fi fost bună, însă mi s-a părut că nu are niciun gust. Aşa că nu vă recomand, mai bine Vifon.
7. La capitolul freebies am ales popularele Goji şi am primit un pliculeţ de ceai St. Dalfour Green Tea Strawberry Rose la care am inaugurat Stevia. A fost foarte bun ceaiul, eu îl aveam deja în wish list. :D
Şi cam astea ar fi, dacă nu falimentez la Cosmobeauty mai dau o comandă, pe lista de dorinţe ar fi noul set Real Techniques Duo Fiber Collection şi poate bagă şi ei pe stoc fondul de ten pudră Physician's Formula cu SPF50, îl aştept de cel puţin o lună şi iniţial am tot amânat comanda din cauza lui.
***
Daca sunteti la prima comanda pe iHerb, puteti folosi codul SIH411 (sau puteti da click pe link-urile de mai sus si vi se va aplica automat) pentru a beneficia de o reducere de 10% reducere din valoarea totala (si veti obtine si 10% credit de loialitate pentru a fi folosit la urmatoarea comanda.
Incepand din August 2016 s-a trecut de la International Airmail la Global Mail by DHL iar cu aceasta schimbare coletele iHerb nu mai ajung la posta locala ci la cea vamala unde se percepe TVA (9% pentru suplimente si alimente / 20% pentru restul produselor). De asemenea, pentru provincie pot aparea intarzieri mari datorita timpului mare cat ii ia Postei Romane sa proceseze coletele ajunse in tara. Pentru orice eventualitate, puteti opta pentru plata prin Paypal, disponibila doar cand selectati ca preturile sa fie afisate in dolari sau euro. Pentru comenzi peste 150 euro va fi nevoie sa platiti atat TVA cat si taxe vamale (12.8% din valoarea comenzii)
Incepand din August 2016 s-a trecut de la International Airmail la Global Mail by DHL iar cu aceasta schimbare coletele iHerb nu mai ajung la posta locala ci la cea vamala unde se percepe TVA (9% pentru suplimente si alimente / 20% pentru restul produselor). De asemenea, pentru provincie pot aparea intarzieri mari datorita timpului mare cat ii ia Postei Romane sa proceseze coletele ajunse in tara. Pentru orice eventualitate, puteti opta pentru plata prin Paypal, disponibila doar cand selectati ca preturile sa fie afisate in dolari sau euro. Pentru comenzi peste 150 euro va fi nevoie sa platiti atat TVA cat si taxe vamale (12.8% din valoarea comenzii)
Daca nu aveti radbare si doriti sa aveti tracking , puteti opta pentru una dintre cele trei variante de transport prin curier: DHL, UPS sau DPD. In acest caz, coletul va fi livrat direct la adresa.
- Trebuie sa aveti insa in vedere ca DHL percepe un comision de vamuire (in jur de 100 lei/ evitabil daca aveti nr. EORI si platiti personal taxele catre stat) pe langa taxe, care se platesc in functie de continutul comenzii (9% TVA pentru alimente si suplimente, 20% restul). Pe langa asta, procesul lor de vamuire necesita si destul de multe acte, inclusiv o traducere a facturii.
- Exista si varianta de transport prin UPS, mai scumpa ca DHL insa nu vi se va percepe acel comision de 100 lei si veti plati doar taxele vamale aferente comenzii. Transportul este inclus atunci cand se calculeaza taxele si veti plati 9% din valoarea totala (comanda+transport). Nu este nevoie nici de documente suplimentare dar la prima comanda cu ei veti fi contactati de ei pentru a va cere datele personale necesare vamuirii.
- DPD este cea mai noua metoda de transport si pretul platit pe site include taxele. Insa, per total, transportul prin UPS este mai convenabil si nu cunosc mai multe detalii despre livrare.
Offf cred ca de acum incolo, o perioada, o sa ma oftic cand vad comenzi iherb care ajung si mai ales asa repede :))
ReplyDeleteAm facut si eu o comanda pe la inceput de martie (prima mea comanda pe site, de altfel) si nici acum nu a ajuns (oricum mi-am pierdut orice speranta ca mai ajunge). Culmea e ca am descoperit o blogerita romanca al carui pachet a plecat in aceeasi zi cu al meu si l-a primit abia dupa o luna, pachetul trecand prin Suedia. De al meu insa, nici urma...Deci cred ca e o treaba de noroc cu transportul...
Lasand drama proprie si personala la o parte, tare mi-ai facut pofta de niste capsuni :)) E adevarat ca nu ai pus nicio poza cu capsuni, dar simplul cuvant mi-a lasat gura apa :))
Sa le folosesti sanatoasa pe toate!
faine produsele, sa le folosesti cu drag! eu am dat azi o comanda, ca am fost extrem de cuminte in ultima vreme :P mai ales vitamine mi-am luat. abia astept coletul. te pup!
ReplyDeleteAstept si eu o comanda, sper sa vina pana pe 10 mai (cu tot cu pauza de saptamana viitoare). Am cateva produse indelung asteptate pe drum.
ReplyDeleteMie imi place stevia ca indulcitor pentru iaurt amestecat cu fructe congelate, a devenit gustarea mea preferata.
Iar gelul Eucerin se afla si in comanda pe care o astept, ca rezerva! :D
@Anny Imi pare rau :(, ah deci ai comandat in aceeasi zi cu Anais, incearca totusi sa vorbesti cu cei de la iHerb sa-ti dea un cod ceva de la pachet si sa-ncerci si cu cei de la DHL poate reusesc sa dea de el, stiu ca s-au mai intamplat minuni d-astea.
ReplyDeleteMersi si sper totusi sa rezolvi ceva. Pup :*
@Milena mersi, imi imaginez, si eu sunt la fel dupa ce dau comenzile, abia astept sa vina coletul. :D Pup :*
ReplyDelete@Sadie uuu...abia astept sa vad ce ti-ai luat.
ReplyDeleteDa, si asta vreau sa fac: iaurt cu fructe si Stevia...mmm :) Pup :*
Cred ca deabea astepti sa le incerci! Am dat si eu prima mea comanda iherb lunea trecuta pe 15 si am mari emotii, sper sa imi ajunga coletul!!!
ReplyDeleteAm si eu balsamul de par. In sticla miroase bine dar aplicat pe parul meu mirosul se schimba si e deranjant. Bine ca se duce cand clatesc parul. Oricum ca de obicei citesc cu mare interes postarile de gen "bunatati de pe iherb" Imi paresc si eu lista de dorinte.
ReplyDelete@ramona iti tin pumnii atunci, si eu stau cu ceva emotii de fiecare data cand dau comenzi. :)
ReplyDelete@Gabriela Streche l-am incercat azi dar a fost ok cu mirosul. Sper ca o sa ramana tot asa in continuare. :D Pup :*
ReplyDelete@Sihaya :)) Si eu abia astept sa le vad! :D
ReplyDeleteSa te bucuri de produse, sper sa iti placa toate! :)
ReplyDeleteSi eu am 2 comenzi pe drum, cred ca ajung saptamana viitoare.
Pup
Si eu sunt innebunita dupa supele de genul asta! As manca zi si noapte. Dar nu fac bine la silueta :D
ReplyDeleteAm dat si eu comanda astazi si am folosit codul tau de reducere :) Mi-l tot schimbau ei cu un alt cod, dar am reusit pana la urma :)
ReplyDeleteSa te bucuri cat mai repede de bunatatile comandate. Pup :*
DeleteMersic :*
Delete