M.I.A ramble



RO: Imi cer scuze pentru absenţa totală, de pe blog, Facebook etc. am avut câteva zile săptămâna asta în care m-am simţit foarte rău, am zăcut în pat cu ceaiul lângă mine şi m-am uitat la seriale. Nu am fost în stare nici de scris, de poze nici nu era cazul, dar voiam să va zic că încă mai trăiesc şi încerc să scriu zilele următoare pe blog. Azi mă simt în sfârşit bine, am revenit cât de cât şi cu programul de somn şi m-am aşezat şi la laptop pentru altceva decât seriale


Nici în perioada ce urmează nu voi putea fi foarte activă pentru că pe 27 voi pleca într-o scurtă vacanţă în Franţa, ţara cu internet de rahat (între noi fie vorba, amărâţii ăia din Republica Centrafricană nici nu au străzi asfaltate în capitală dar netul era mai bun) şi nu ştiu cât pot ţine legătura sau posta. :( Planuri de făcut, franceză de repetat, bagaje de făcut, înţelegeţi voi. ;) Dar promit să revin cu poze, multe poze, sunt foarte entuziasmată pentru că voi avea avea DSLR-ul cu mine, ce frumos ar fi fost dacă l-aş fi avut şi în Paris. 8->

După ce mă întorc din vacantă revin, plănuiesc şi nişte schimbări mari pe blog, începusem să lucrez la ele dar mai am încă, sper să vă placă, mai multe indicii vă voi da în Aprilie.

Am câteva articole în minte şi aş vrea să ştiu despre ce aţi vrea să citiţi mai întâi: despre balsamul Moroccanoil Moisture Repair, să vă arăt cele mai recente oje din colecţie - New candy for my nails (2), sau să vă arăt direct oja Golden Rose Jolly Jewels 105?

Şi nu în ultimul rând, aş vrea să vă cer ajutorul, dacă îmi puteţi recomanda locuri de vizitat în Lyon şi Nantes? Locuri drăguţe, străzi interesante, muzee care v-au plăcut, orice v-a impresionat şi credeţi că nu trebuie ratat.

PS: Pe final voiam să vă arăt ce v-au pregătit cei de la Baneasa Shopping City pentru ultimul weekend din luna femeilor, cel dedicat sportului.


Weekend-ul Sport începe cu un concept de fitness unic în România – Steel Program, prezentat de Fernando Gorini ÅŸi Gonzalo Vicos, antrenori care predau acest sport în toată Europa. Apoi, antrenorul Dana Beltechi vă invită la Rebound, o sesiune distractivă de aerobic pe trambuline. DemonstraÅ£iile continuă sâmbătă, împreună cu antrenamente de kick box alături de Razvan Protasievici, legenda kick box-ului în România.    
Duminică, două dintre cunoscutele specialiste în nutriÅ£ie ÅŸi sport din România vă aÅŸteaptă cu demonstraÅ£ii de fitness ÅŸi aerobic ÅŸi seminarii despre stilul de viaţă sănătos. LuminiÅ£a Nicolescu, experta în yoga care a modelat silueta unor vedete ca Andreea Raicu sau Valentina Pelinel, va împărtăşi participanÅ£ilor la demonstraÅ£ii secretele unui corp armonios menÅ£inut prin exerciÅ£ii de streching. Carmen Brumă, autoarea programului 3S, va vorbi despre alimentaÅ£ia sănătoasă, va oferi sfaturi pentru slăbit ÅŸi va răspunde întrebărilor din public. “MenÅ£inerea unui corp frumos ÅŸi sănătos nu se face prin diete drastice, ci printr-un stil de viaţă echilibrat ce combină o alimentaÅ£ie sănătoasă cu antrenamente eficiente,” afirmă Carmen Brumă. Seminarul va fi urmat de o sesiune de autografe. 

Julie

Skincare addict ♥ Lipstick lover ♥ Nail polish hoarder
Email me: sihayasworld(at)gmail(dot)com

14 comments:

  1. Vacanta placuta!
    Mi-ar placea sa citesc despre balsam - in curand vine Cosmobeauty si mi-am propus sa nu ratez anul asta:D.

    ReplyDelete
  2. Vacanta frumoasa! Mie mi a mers brici netul cat am star in Fr :)

    ReplyDelete
  3. Spor la pregătiri și have fun! Nu te prea pot ajuta cu indicații (din păcate). Abia aștept să văd ce surprize pregătești :)

    ReplyDelete
  4. Ar trebui sa incerci netul din Germania... Nu stiu daca poate fi mai prost decat aici! :( Problema este ca mai ales cu FB am probleme, restul site-urilor se incarca cat de cat...

    In alta ordine de idei, vacanta placuta; I would love me some France :) And French cheese :)))

    ReplyDelete
  5. mult spor la facut bagajul si sper sa te simti cat mai bine in aceasta vizita. la lyon nu am fost, dar mama mea locuieste langa nantes, am fost de multe ori in oras. am vizitat castelul - e un castelas mai mult, al ducilor bretoni, e ultimul castel de pe valea loirei inainte de a se varsa in ocean. noi am mai fost si la parc des chantiers, unde poti vedea elefantul acela mecanic, simbolul orasului cred. poti cauta mai multe online sa vezi exact. si centrul istoric al orasului este foarte frumos, aduce putin cu unele zone din regiunea pariziana. fratele meu a fost si la muzeul lui Jules Verne, care e nascut in Nantes, dar nu stiu daca te intereseaza neaparat. am doua prietene care au fost la lyon recent si au zis ca e superb orasul, sigur iti va placea. ps: tine cont ca aici Pastele e pe 31, deci planifica-ti eventual vizitele daca vrei sa mergi undeva anume, sunt sanse mari sa fie inchis. Oricum pe 1 aprilie cred e peste tot inchis. pupici si abia astept sa vad poze!

    ReplyDelete
  6. @Aminara mersi, se pare ca alte preferinte nu sunt eci probabil voi scrie despre balsam intai. :)

    ReplyDelete
  7. @FromMegwithLove mersi, eh exista si exceptii, dar wireless-ul a fost prost mai peste tot :(

    ReplyDelete
  8. @Nimphetamin yes, yes, French cheese <3 si foaie gras...yum yum. Mersi :* Imi pare rau ca e asa prost netul in Germania :(

    ReplyDelete
  9. @Milena mersi mult pt informatii, din pacate azi am aflat ca nu mai ajung in Nantes :((, imi doream asa mult sa ajung pe valea Loirei, visez sa vad castelele alea din generala. Dar o sa-i spun lui tata de casa lui Jules Verne, el a fost mare fan al cartilor lui, eu nu prea. :) Pup :*

    ReplyDelete
  10. Ma bucur ca te simti mai bine!
    Calatorie placuta si vizite cat mai faine!

    ReplyDelete
  11. Eu votez pentru oje :D Oje forever!

    ReplyDelete
  12. Iti doresc o vacanta minunata! Cel putin la fel de exceptionala pe cat a fost a mea :)
    Pups

    ReplyDelete

Feel free to tell me your thoughts on the subject here. Did you like it? Did you hate it? I love feedback! :*

Instagram