Quick tip: scoaterea dungilor negre de pe pantofii lacuiti
RO: Acum vreo lună, am comandat o pereche de pantofi nude lăcuiţi, foarte frumoşi, foarte ieftini. Toate bune şi frumoase, până când i-am purtat prima oară şi am reuşit să le las câteva dâre negre, ştiţi voi, cele lăsate se talpă.
Zilele trecute i-am purtat din noi şi am lăsat ditai urma neagră. M-am întristat şi m-am întrebat dacă mai reuşesc eu s-o scot cu ceva fără să distrug şi lacul în procesul de curăţare.
După o scurtă "google-leală" am citit că aceste urme s-ar putea scoate cu o simplă gumă de şters, deci m-am înarmat cu una şi am început să frec. Şi a funcţionat! M-am oprit repede din frecat cât să fac nişte poze. Dâra din poză era triplă ca lăţime dar abia după ce am şters din ea mi-a venit ideea să scriu .
Deci, sper să vă ajute acest pont, m-am gândit să scriu pentru că atunci când am observat dâra, am întrebat dacă există vreun remediu şi am aflat că diluantul de vopsea ar funcţiona, dar nu este chiar la îndemâna oricui şi nici plăcut de folosit, sau că alcoolul izopropilic ar distruge lacul.
Deci, dacă sunteţi ca mine şi v-aţi trezit cu urme negre pe pantofii lăcuiţi, luaţi o gumă de şters şi gata. Also, unele se pare că funcţionează mai bine decât altele. Întâi am încercat cu una şi mergea destul de greu, după care am schimbat şi a şters imediat.
Translate this page
Dear readers
Popular Posts
Blog Archive
-
▼
2013
(125)
-
▼
May
(10)
- May's faves
- Benefit They're real! vs BadGal Lash
- Lazy Sunday - Tag day
- Quick tip: scoaterea dungilor negre de pe pantofii...
- Moroccanoil Moisture Repair Conditioner
- NYX ♥ Xtreme Lip Cream Bonfire
- Un demachiant bun intr-un ambalaj prost
- Samponul meu preferat ♥
- Saga cremelor cu SPF continua
- Un nou inceput :)
-
▼
May
(10)
My Blog List
-
Se poate si asa #542 days ago
-
Cadouri corporate Sabon1 week ago
-
To who do we belong to?1 month ago
-
Amouage Sunshine4 months ago
-
-
3 de la MAC4 years ago
-
Oferte de Black Friday pe Neer5 years ago
-
-
Am incercat sosetele Parasoftin5 years ago
-
-
Noutati in teste5 years ago
-
-
-
-
Cantecul greierasului – Eric Carle7 years ago
-
FAREWELL7 years ago
-
-
3 link-uri pentru Duminica {15.05}8 years ago
-
Green for autumn9 years ago
-
-
-
-
Raw Generation Expo - editia a VIII-a10 years ago
Powered by Blogger.
Eu folosesc acetona :))
ReplyDeleteSi e ok? Mie mi-a fost frica sa pun ceva de genul. Apropo, acetona pura sau dizolvant de unghii cu acetona?
DeleteEu le-am luat treptat : Pasta de dinți - fail
DeleteGuma de șters - fail
Dizolvant fara acetona - a curățat printr-o singura mișcare !
Imi pot folosi pantofii din nou ❤
a mers de minune cu guma de sters! am scos urmele de pe pantofii de lac negrii.
Deletemultumim pentru pont.. nu stiam de el.. :)
ReplyDeletepupici!
cu placere, pup :*
DeleteLa mine a mers si cu spirt pe unii dar nu pe toti, dar si cu acetona daca chiar nu se lua. O prietena de-a mea a zis ca merge si cu pasta de dinti dar iarasi nici asa n-am incercat dar e bine de stiut. Foarte fain tip mai ales ca o guma de sters poti sa o porti in poseta si daca sunt accidente poti sa-i stergi oriunde.
ReplyDeleteMersi pentru idei, l-am pastrat pe celalalt ca sa incerc cu spirt. Si buna idee cu guma in geanta, la asta chiar nu m-am gandit.
DeleteEu nu recomand spirt si acetona niciodata, mai ales pe material lacuit, risti sa cureti lacul. E mai bine sa cauti metode inofensive decat spirt sau acetona. Am incercat sa sterg si eu diverse suprafete si m-am trezit ca, fie s-a cojit, fie s-a luat culoarea...
DeleteUfff, si mie imi era frica de asta, si tocmai din acest motiv am evitat sa folosesc ceva mai dur.:(
DeleteNu stiam de asta ;) si chiar am niste pantofi pe care am facut niste urme minunate :))
ReplyDeletehttp://o-fata-simpla.blogspot.ro/
atunci spor la frecat :D
DeleteMultumesc pt pont, sigur imi va fi util candva.
ReplyDeletePantofii sunt superbi, de mult am in minte ca vreau sa-mi cumpar o pereche. Sunt foarte versatili si eleganti.
Am gasit numai pantofi exagerat de inalti, din pacate.
Mersi, si eu m-am gandit acelasi lucru cand i-am vazut, ca sunt versatili si eleganti. Nu stiu daca ii mai gasesti, dar pantofii sunt luati de pe Asos, in caz ca vrei sa arunci un ochi, parca Scala le zice.
DeleteSuper pont, iti multumesc!
ReplyDeletecu placere :)
DeletePantofii sunt de la asos?cred ca ii am si eu, identici, si am avut aceeasi problema. Am folosit dizolvant pt unghii, si a mers, dar s-a mai dus putin din luciu(foarte putin). Nu ti se par cam imcomozi?
ReplyDelete*incomozi
DeleteDap, de pe Asos sunt. :) Nu sunt chiar cei mai comozi pantofi cu toc, sunt usor cam inalti pentru piciorul meu micut dar in rest sunt ok.
DeleteEu ma cam chinui sa merg cu ei, chiar daca sunt experimentata,dar sunt ataaaaat de frumosi :)
DeleteCa pantofi frumosi!!! Multumim de pont, o sa fie util candva.
ReplyDeleteAbia mi-am cumparat o pereche de pantofi lacuiti si sfatul tau a venit la fix. Numai bine de stiut daca e sa patesc vreo problema de genul asta sa o rezolv repede. Imi poti spune de unde ti-ai cumparat pantofii?
ReplyDeleteBuna, tocmai ce mi-am luat si eu o pereche de pantofi de lac noi si am si reusit sa las o dara nearga cu talpa. Am fost putin disperata :( mai ales ca sunt noi , dar datorita pontului tau am reusit sa rezolv problema fara sa creez una mai mare !! Multumesc mult !! o sa tin cont si o sa dau mai departe acest sfat ^^
ReplyDeleteBuna Bianca! Ma bucur ca te-a ajutat articolul, d-asta l-am si scris. Te inteleg, si eu am fost usor disperata cand am vazut ditai dunga neagra dupa o singura purtare.
DeleteMultumesc frumos de sfat, mi-a fost de mare ajutor. Am incercat sa curat darele negre de pe pantofii rosii de lac cu solutie speciala si nu a functionat. Nu m-am indurat sa incerc cu acetona, ca sunt noi, i-am purtat o singura data. AM incercat cu 3 tipuri de gume pana am reusit, dar am scaptat de pete!
ReplyDeleteSuper fain. Pantofii mei arata ca noi! Multumesc :)
ReplyDeleteMultumesc mult! S-a primit cu guma de sters! #FANTASTIC :)))
ReplyDeletePupicii!!!"))<3333