Prima mea comanda Miniprix


RO: Săptămâna trecută am plasat prima mea comandă pe site-ul Miniprix, cerd că am citit câteva articole pe acest subiect dar în trecut preferam să mă duc eu la Miniprix şi să scotocesc după comori numai că la ultimele vizite pe la Miniprix am scotocit cam degeaba iar "scotocitul" online e mult mai uşor, mai ales că poţi să selectezi mărimea care te interesează, nu mai stau cu sufletul la gura în timp ce dau umeraş după umeraş în speranţă că voi găsi o mărime destul de mică pt mine.


Şi cam de 2 ani de zile am început să port mai mereu fuste şi rochii, de la o fană înrăită a pantalonilor, acum îi port doar dacă e prea frig afară sau dacă e musai, şi cum cei de la Miniprix au avut 40% reducere nu puteam să ratez şansa de a-mi îmbogăţi colecţia.

Comanda am plasat-o marţi, iar vineri am primit mail-ul în care eram anunţată că a fost verificată şi codul AWB, ieri a ajuns şi curierul. Transportul a fost gratuit pentru că am avut o comandă ce depăşea 100 lei.

Acum să vă arăt şi ce mi-am luat:


O fustă de dantelă neagră care m-a cucerit de-a dreptul şi ador dantela folosită pentru ea. Îmi doream de mult aşa o fustă şi a fost prima intrată în coş. Am avut ceva emoţii pentru că era mărime universală şi mi-a fost uşor frică să nu fie prea largă.


Încă o fustă, dar de data asta maxi, ca să mai bifez ceva de pe wishlist. Este un mov prăfuit, ei ziceau că e vişinie, dar nu prea e. E vaporoasă, cade foarte bine şi se aseaza foarte frumos, sper doar să nu fie materialul prea transparent pentru că nu are dublură, we shall see. Din păcate, mai am ceva de aşteptat până s-o port pentru că trebuie scurtată.


Am luat ÅŸi o rochie (link), cu niÅŸte mânecuÅ£e de dantelă foarte frumoase, mov cu fundiÅ£e roz iar rochia este un alb-gălbui, de culoarea untului, foarte drăguţă. ÃŽnsă S-ul să ÅŸtiÅ£i că merge mai degrabă la M, mie îmi era mare, mai ales că eu sunt îngustă la umeri iar cordonul venea chiar ÅŸi pe mine mai sus de talie iar pe cineva care poartă M vine puÅ£in mai jos de bust. 

***

Cu siguranţă veÅ£i vedea fustele în toate spledoara în niÅŸte Å£inute, aici pe blog, sau mai repede pe Instagram (@sihayasworld)), îmi plac foarte mult iar mama prietenului meu a fost ÅŸi ea încântată de rochie.

Cât despre experienţă, per ansamblu, a fost ok, cam lenţi totuşi cei de la Miniprix, le-a luat cam multe zile să-mi prelucreze comanda şi să ajungă la curier, de marţi până vineri sunt câteva zile, ar fi fost frumos dacă s-ar fi mişcat mai repede. Nu m-a deranjat în mod special, dar m-am gândit că e un amănunt important, în caz că vreţi ceva şi aveţi nevoie urgentă de piesa respectivă de îmbrăcăminte să aveţi în vedere asta.

Julie

Skincare addict ♥ Lipstick lover ♥ Nail polish hoarder
Email me: sihayasworld(at)gmail(dot)com

22 comments:

  1. Ai cumva un link catre fusta de dantela? :D I love it!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si eu am vrut sa o cumpar si n-am gasit-o :(
      E atat de frumoasa....

      Delete
    2. Ufff, imi pare rau fetelor, cred ca si d-asta s-a epuizat stocul atat de repede :(

      Delete
  2. Sunt foarte frumoase toate. Mă tentează fustiţa mov prăfuit, dacă mă poţi ajuta cu un link, îţi rămân recunoscătoare.
    Eu sunt o clientă fidelă de-a lor, chiar astăzi mi-am primit şi eu comanda cu nişte săndăluţe cu platformă superbe, la doar 49 RON. Le-am luat joi, când au avut transport gratuit.
    Să le porţi pe toate cu drag :-)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Ah, al tine s-au miscat mai repede. :)

      Din pacate este aceeasi poveste ca pentru fusta de dantela, nu am pus link-ul pt ca stocul s-a epuizat, dar tot in caz de ceva, o gasesti aici https://www.miniprix.ro/produs/1033527/Fusta-din-dantela

      Mersi mult :*

      Delete
  3. Rochita e foarte frumoasa. Am dat si eu comezi pe miniprix, imi place cum e facut site-ul, comezile ajung rapid, singura problema e ca nu prea se potrivesc marimile. Noroc cu returul gratuit!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mda, si eu am fost foarte atenta la marimi atunci cand am facut comanda si tot nu a fost chiar ok. :(

      Delete
  4. Foarte frumoase hainutele! Eu niciodata nu am rabdare sa stau sa caut pe site si in magazine nu gasesc niciodata mai nimic, sunt ghinionista rau :))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si eu sunt tare ghinionista la capitolul asta, dar de data asta am stat si am sapat bine :))

      Delete
  5. Asta e ritmul lor, intre 4 pana la 8 zile, uneori si mai mult depinde daca e iarna sau sunt reducerile massive precum black f.. frumoase haine si eu am scris despre miniprix, tot azi Ș)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cand e BF inteleg, eh, ar fi mai bine pentru ei adca s-ar misca mai repede. :) Acum dau sa vad ce-ai scris si tu :D

      Delete
  6. Imi place fusta cu dantela :)
    Am dat si eu vreo 2 comenzi in trecut la ei si nu am fost multumita, asa ca m-am lasat de sport. Marimi ciudate si balerini care ma strangeau :( Asa ca prefer sa iau intotdeauna din magazin (mai rar de pe Asos), cand stiu sigur ca ce iau mi se potriveste si imi sta bine.
    Comenzile online mi se par un sport extrem.

    ReplyDelete
    Replies
    1. hihi, ma gandeam ca e pe placul tau :D

      Eu de pantofi nici nu ma apropii, o singura data am comandat pantofi online si a fost ok dar sunt foarte reticenta la capitolul asta. In rest incerc sa ma uit la masuratorile alea ale lor.

      Good one cu sport extrem :))

      Delete
  7. ce superba poate sa fie fusta din dantela, caut si eu de ceva timp o asa fusta si n-am gasit decat scurte din pacate. Sa le porti cu placere pe toate <3

    ReplyDelete
    Replies
    1. Si eu cautam de mult o fusta de dantela, mie nu-mi vine foarte scurta pentru ca sunt si eu pitica, depinde si de inaltime, mai ales cu fustele care sunt marime universala. Mersi mult :*

      Delete
  8. Nu stiu unde gasiti voi lucrurile astea asa faine pe Miniprix.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Te inteleg perfect, mie 90% dintre articole mi se par din '90 , uratele si demodate... multe dintre ele nu ar flata nicio femeie din lumea asta .
      Partea buna e ca piesele din colectiile noi sunt chiar ok, trebuie sa ai rabdare si sa frunzaresti pe acolo. Eu am riscat si mi-am cumparat o pereche de pantofi mai office si i-am purtat foooaaarte des incepand cu toamna trecuta. Sa nu mai zic cate complimente am primit pentru ei...
      Am mai plasat azi o comanda si am emotii...

      Delete
    2. Si eu am avut de multe ori exact acelasi gand atunci cand vedeam postari cu comenzi Miniprix, dar se pare ca de data asta am avut si eu putin noroc, exact cum zice si Libelula, trebuie sa cauti bine pentru ca sunt sute si sute de articole.

      Delete
    3. Fetelor exact gandul asta il am si eu cand intru pe miniprix. Plus ca imi e teama de marimi pentru ca au haine de la diversi producatori si doua marimi S nu sunt la fel. Mi-a fost teama sa comand la ei si cred ca o voi face doar cand o sa gasesc un produs de care nu ma pot dezlipi. Imi cam pare rau pentru ca au preturi foarte bune.

      Delete
  9. Fusta din dantela este exact in stilul meu!! Imi pun bookmark la pagina de produs, poate or mai aduce. :(

    ReplyDelete
    Replies
    1. vad ca toate majoritatea comentariilor au fost la adresa fustei de dantela, sper sa o mai aduca pe stoc, daca tot a avut atata succes.

      Delete
  10. Rochia e superba!! Sa o porti cu placere!:*

    ReplyDelete

Feel free to tell me your thoughts on the subject here. Did you like it? Did you hate it? I love feedback! :*

Instagram